Vocea României 2015: Mihai Rait - Live 'Drumurile noastre' (Video)

Mihai Rait a interpretat 'Drumurile noastre', de Dan Spătaru în a doua ediție de live-uri din Vocea României 2015.

Mihai Rait a fost unul dintre cei patru concurenți din Echipa Loredana care au încântat telespectatorii Pro TV pe 1 decembrie. Postul de televiziune a pregătit o editie speciala pentru Ziua Națională și putem spune că nu am fost dezamăgiți. Îndrăgitul actor a interpretat faimoasa piesă 'Drumurile noastre' de Dan Spătaru (vă invităm să vizionați mai jos live-ul lui Mihai Rait). Acesta a sedus juriul, publicul și telespectatorii, care l-au trimis mai departe în competiție. Astfel, concurenții din echipa Loredana care merg mai departe sunt: Mihai Rait și Antonio Fabrizi (alegerile publicului) și Cristina Vasopol și Florentina Ciună (salvate de Loredana).

Vocea Romaniei - sezonul 5: Mihai Rait Dragomir - Drumurile Noastre pe vocearomaniei.protv.ro

Mihai Rait a venit la Vocea României mai în glumă, mai în serios. La audițiile pe nevăzute el a interpretat o melodie dragă Loredanei, 'Zaraza', care l-a comparat imediat cu Dan Spătaru. Toți antrenorii au fost surprinși văzându-l atunci când au întors scaunele. În etapa duelurilor, el s-a confruntat cu talentata Biu Marquetti pe 'That's amore' și Loredana l-a preferat pentru că are un șarm deosebit. În plus de Vocea României, Mihai Rait ne încântă de ani de zile în rolul lui Dorel din Las Fierbinți. De altfel, vă invităm să vedeți scena de final din sezonul 8, în care se dezlănțuie și face un striptease de zile mari. Cum vi se pare?

Sursă: Pro TV