The Hunger Games: Mockingjay Part 2: Un ultim capitol intens și impresionant - Critică

The Hunger Games - Mockingjay part 2
Ecrit par

The Hunger Games: Mockingjay Part 2 (Jocurile Foamei: Revolta Partea a 2-a) va fi lansat în data de 20 noiembrie 2015 în România. Ultimul capitol din franciză este impresionant și intens.

Ora ultimului capitol din franciză a sosit. Pregătiți-vă pentru ceva spectaculos. Rebelii și Katniss sunt în drum spre Capitoliu pentru a-l da jos pe Președintele Snow și pentru a pune capăt dictaturii. Dar această misiune este foarte periculoasă, exact așa cum ne așteptam. Dacă primul film din partea a 3-a a fost destul de lent, The Hunger Games: Mockingjay Part 2 (Jocurile Foamei: Revolta Partea a 2-a) ne duce direct în inima bătăliei și vibrăm de la început până la genericul de sfârșit. Gata cu pregătirile, Katniss Everdeen este pregătită de luptă și nu mai vrea ca oameni nevinovați să moară din cauza lui Snow.

Fanii cărții vor fi foarte încântați să afle că Francis Lawrence rămâne foarte fidel operei lui Suzanne Collins, dar asta nu înseamnă că nu vor trăi momente de tensiune în timpul filmului. Chiar dacă știm ce pericole așteaptă personajele noastre preferate, vom fi surprinși în fiecare clipă. Unii dintre spectatori vor găsi filmul puțin cam sumbru, pentru că, cine spune război spune multe victime, dar când este vorba despre Jocurile Foamei nu putem să ne așteptăm la altceva.

Dacă sunteți fan al francizei, filmul o să vi se pară aproape perfect. Rebelii sunt în mișcare și aventurile prin care trec sur intense și spectaculoase. Efectele speciale, costumele, acțiunea, ne teleportează direct în mijlocul acțiunii, ca și cum am face parte din Star Squad. Din păcate, nu vrem să vă dăm mai multe detalii și vă lăsăm să descoperiți filmul, care are un final excepțional. Dacă ezitați, ei bine nu mai ezitați și mergeți în cinematograful cel mai apropiat. The Hunger Games: Mockingjay Part 2 (Jocurile Foamei: Revolta Partea a 2-a) va fi lansat în data de 20 noiembrie 2015 în România. Mergeți să îl vedeți?

Sursă: melty - Credit: Lionsgate